-
-
17:43
»
Saptamana financiara

Bancherii s-au întâlnit astăzi cu parlamentari şi politicieni, cărora le-au cerut să modifice Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 50 privind contractele de credit, întrucât aceasta este neclară, fapt care a determinat sute de clienţi să ameninţe că vor da băncile în judecată pentru a beneficia de dobânzi mai mici.
-
17:03
»
Saptamana financiara

Alpha Bank are de recuperat cea mai mare sumă de bani de la reţeaua de librării Diverta, aflatăîn prezent în insolvenţă. Creditele acordate de banca elenă, în valoare de 47 de milioane de lei (11 milioane de euro), reprezintă 55% din totalul creanţelor datorate de reţeaua de librării patronată de Octavian Radu, care se ridică la 85,3 milioane de lei (20 de milioane de euro). Al doilea creditor în funcţie de valoarea creanţelor este tot o bancă elenă, Piraeus Bank care are de încasat 4 milioane de lei.
-
16:51
»
Saptamana financiara

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) este o confederaţie patronală română, cu personalitate juridică, independentă, non-profit, neguvernamentală şi apolitică, reprezentativă la nivel naţional, de utilitate publică. CNIPMMR asigură reprezentarea unitară a intereselor IMM-urilor şi a mişcării patronale a IMM-urilor la nivel naţional şi internaţional.
-
0:00
»
Saptamana financiara

Mall-urile bucureştene continuă să atragă un public numeros, dar asta nu mai înseamnă obligatoriu şi mulţi cumpărători. În aceste condiţii, administratorii au fost nevoiţi să reducă nivelul chiriilor pentru spaţiile comerciale. Mai mult, scăderea survenită din renegocierea contractelor este acum dublată de facturile neplătite de către unii comercianţi.
-
0:00
»
Saptamana financiara
Reducerea cu 25% a salariilor din sistemul public a produs un nou val de schimbări în ceea ce priveşte ofertele de angajare venite din zona privată, firmele având lefuri de încadrare şi cu 30% mai mici decât cele oferite „veteranilor”. Creşterea numărului persoanelor aflate în căutarea unui job, dar şi semnalul dat la nivel naţional că ajustările salariale continuă sunt motive suficiente pentru ca societăţile private să profite şi să se gândească la economii. Oficial, angajatorii dau vina pentru salariile „anemice” oferite la încadrarea personalului pe criza economică, ei evitând să spună că acum au de unde alege şi că preferă să plătească mai puţin la început. În felul acesta scapă de pericolul angajării unei persoane nepotrivite pe o leafă prea mare.
-
-
17:38
»
Saptamana financiara

Cheltuielile legate de o maşină sunt deductibile sau nedeductibile în funcţie de foarte mulţi factori: felul cheltuielilor, tipul maşinii, scopul utilizării acesteia, timpul şi locul achiziţiei, modul achiziţiei: achiziţie directă, leasing financiar sau operaţional. Fiecare dispoziţie are şi excepţii, a căror interpretare este cu dus-întors.
-
-
21:01
»
Saptamana financiara
Preşedintelui i s-a părut penibil că în timp ce demnitari ai statului (domnia sa şi doamna Udrea, probabil) îşi donează integral salariile, bugetarii din Ministerele Muncii şi Finanţelor continuă să încaseze, cu nesimţire, stimulente. Ba, mai mult, deşi există o lege a salarizării unice a bugetarilor, care spune preşedintele că a aşezat oarecum ierarhia în stat, se întâmplă în continuare ca funcţionari din structurile statului, fie ei şi directori, să încaseze lefuri triple faţă de miniştri.
-
21:01
»
Saptamana financiara
Luni: Curierul Naţional ne învaţă un lucru vital în aceste zile: „Cum ne luptăm cu Fiscul”. Lecţia are o concluzie pozitivă şi una negativă: „În ultimul timp, judecătorii au început să dea dreptate contribuabililor, însă autorităţile fiscale nu mai au bani să plătească prejudiciile”. De ce avem nevoie de astfel de lecţii înţelegem din Financiarul, care ne vorbeşte despre „Terorismul fiscal, noua strategie de guvernare a României”. Cităm din articol: „(...) nici vorbă de vreo filozofie fiscală în tot ceea ce se întâmplă. (...) Asistăm pur şi simplu la escaladarea răfuielii Puterii cu societatea civilă”.
-
21:00
»
Saptamana financiara
Au fost numeroase presiuni cărora nu le-am cedat. S-a recurs la multe mijloace - de la telefoane în miezul nopţii la bătut la uşa mamei, în creierii munţilor. Aceste presiuni s-au făcut în contextul restructurărilor din minister şi vizau numirea unor persoane sau destituirea altora, bineînţeles, pe criterii politice
-
20:59
»
Saptamana financiara
În urmă cu aproape şase ani, regele neîncoronat al PDL-ului tocmai câştigase alegerile prezidenţiale şi urma să-şi ia în primire tronul de la Cotroceni, aşa că l-a desemnat drept moştenitor pe Emil Boc. Evident, manevra a fost învăluită într-o aură democratică la proximul Congres al partidului, unde „fiul“ a fost votat cu entuziasm preşedinte de partid. Anii au trecut, iar copilul teribil al PD a devenit, prin vrerea Tatălui, prim-ministru. A venit criza peste el şi nu l-a doborât, a venit şi moţiunea votată de Parlament, dar el tot în picioare a rămas. Chiar dacă e poreclit şi Hopa-Mitică, premierul nu e singur la părinţi. Mai există surorile sale Roberta, Sulfina, Raluca, Nuţi, care s-au cam săturat de modul în care vaporul PDL merge în derivă cu cârma ţinută de Boc şi i-au cerut demisia. Deocamdată a scăpat. Deocamdată.
-
20:57
»
Saptamana financiara
Noul ambasador al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti s-a prezentat săptămâna trecută la Cotroceni, unde i s-a adresat preşedintelui Traian Băsescu în limba română, la prezentarea scrisorilor de acreditare. Înainte de a-şi prelua postul de ambasador, Martin Fergus Harris a urmat cursuri de limbă, istorie şi cultură română. El este diplomat de carieră, lucrând pentru Foreign Office din anul 1991. Martin Harris a avut de-a lungul timpului mai multe funcţii, printre care cea de adjunct de şef de misiune şi consul general la Kiev şi secretar I la Moscova, şi l-a înlocuit pe Robin Barnett, unul dintre cei mai activi ambasadori la Bucureşti care, la rândul său, învăţase limba română la un nivel complex. Noul ambasador spune că este încântat să se reîntoarcă în România, pe care a vizitat-o ca student pentru prima oară în 1990, şi s-a declarat „uimit de schimbările extraordinare” prin care ţara noastră a trecut în ultimii douăzeci de ani.
-
20:56
»
Saptamana financiara

Premierul Emil Boc a anunţat oficial, săptămâna trecută, remanierea miniştrilor Adriean Videanu, Sebastian Vlădescu, Mihai Şeitan, Mihail Dumitru, Gabriel Sandu şi Radu Berceanu şi propunerile de înlocuitori ai acestora - Ion Ariton (Ministerul Economiei), Gheorghe Ialomiţianu (Ministerul Finanţelor), Ioan Nelu Botiş (Ministerul Muncii), Valeriu Tabără (Ministerul Agriculturii), Valerian Vreme (Ministerul Comunicaţiilor) şi Anca Boagiu (Ministerul Transporturilor).
-
20:54
»
Saptamana financiara
Iniţiatorii actului normativ prin care veniturile din activităţi independente au fost supraimpozitate pentru a creşte veniturile bugetare sunt rău-platnici în raport cu bugetul de stat. Două firme la care sunt acţionari foştii miniştri ai finanţelor şi muncii - Sebastian Vlădescu şi Mihai Şeitan, cei mai aprigi susţinători ai creşterii taxelor şi lărgirii bazei de impozitare - nu şi-au plătit dările către buget şi sunt în executare silită.
Situaţia ar fi fost de-a dreptul comică dacă ex-miniştrii Vlădescu şi Şeitan n-ar fi aruncat în hăţişul birocratic şi nu ar fi înspăimântat aproape un milion de oameni plătiţi pe drepturi de autor şi PFA. Normele Ordonanţei ce ar fi stârnit revoluţia fiscală, în opinia celor doi demnitari între timp remaniaţi, nu au reuşit decât să amplifice nemulţumirile şi să inducă încă un mic cutremur social.
-
20:44
»
Saptamana financiara

România s-a plasat în cel de-al doilea trimestru al anului în „clubul” celor şase ţări UE care au înregistrat contracţii economice. PIB-ul românesc s-a micşorat - date ajustate sezonier - cu 1,5%, comparativ cu trimestrul similar al anului 2009, în acelaşi ritm cu cel din Bulgaria. Scăderi de mai mare amploare ale PIB s-au consemnat în Letonia (-3,9%) şi Grecia (-3,5%), reduceri de mică amplitudine fiind văzute în Cipru (-0,2%) şi Spania (-0,1%). Economia UE şi cea a zonei euro au crescut, în medie, cu 1,9%, cele mai puternice avansuri fiind înregistrate în Slovacia (5%) şi Polonia (3,8%).
-
20:42
»
Saptamana financiara

Transferul lui Cristian Bud, jucător care de altfel n-a încăput pe lista UEFA a lui CFR Cluj, pentru un milion de euro în 2009, a fost ultimul mare transfer între două echipe din prima divizie, dată fiind actuala criză. Campioana din 2009 şi vicecampioana de anul trecut, Unirea Urziceni, se destramă. Mai la Est, în Ucraina şi Rusia, criza pare că a dat aripi fotbalului. Transferurile de 10 milioane de euro sunt la ordinea zilei, iar companiile de stat care patronează echipele promit să-l transfere pe Messi în următorii ani.
-
20:35
»
Saptamana financiara

Potrivit site-ului de recrutare Myjob, criza economică are şi efecte pozitive, reuşind să aducă la lumină locuri de muncă noi.
Astfel, printre cele mai căutate posturi din acest moment sunt cele de ofiţer de recuperare debite. Angajatorii care oferă aceste slujbe caută tineri absolvenţi de studii superioare, cu abilităţi de comunicare şi negociere, dispuşi să facă faţă unui regim de lucru destul de stresant.
Un nou job apărut este cel de „colaborator pentru reforma locuinţelor”. Potrivit specialiştilor site-ului www.myjob.ro, noua lege a asigurărilor obligatorii de locuinţe va genera un val de slujbe noi specifice acestui domeniu.
-
20:33
»
Saptamana financiara

„Deus otiosus” înseamnă, în latină, „zeu leneş”. Expresia este folosită, în mitologie, pentru a desemna o categorie de divinităţi care apar în cosmogoniile primitive. „Zeul leneş” are o contribuţie esenţială în creaţia lumii, după care se retrage, de cele mai multe ori inexplicabil, lăsând mersul lumii în seama unor divinităţi mai mici şi mai active. Judecând după felul în care s-a desfăşurat remanierea de săptămâna trecută (ghici, ciupercă!), preşedintele Traian Băsescu pare să adopte rolul de „zeu leneş” al erei PDL-ului atotputernic.
-
20:31
»
Saptamana financiara

Federal Reserve, banca centrală a Statelor Unite ale Americii, a anunţat, pe 10 august, că toţi banii pe care îi va încasa în viitor din plăţi aferente obligaţiunilor bazate pe credite ipotecare pe care le deţine vor fi reinvestiţi în cumpărarea de titluri de stat emise de guvern, astfel încât acesta să poată continua să pompeze dolari în economie, finanţându-şi totodată imensul deficit bugetar.
În Statele Unite, proprietarii de locuinţe achiziţionate prin împrumuturi ipotecare care au peste două luni de restanţe la plata ratelor pot accesa programul de prevenire a executărilor silite de ipoteci prin modificarea contractelor de credit (Home Affordable Modification Program - HAMP), iniţiat de administraţia Obama.
-
20:29
»
Saptamana financiara
Profitul net al Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze naturale, a crescut de peste trei ori în primul trimestru din 2010, faţă de perioada similară din 2009, la 324,95 miliarde de ruble (10,6 miliarde de dolari), susţinut, printre altele, de cursurile de schimb valutar favorabile, potrivit Reuters.
Cursuri valutare favorabile
Profitul net atribuibil acţionarilor a crescut în perioada ianuarie-martie la 324,95 miliarde de ruble, de la 103,68 miliarde de ruble în acelaşi interval al anului trecut, a anunţat Gazprom. Analiştii anticipau un profit de 309,47 miliarde de ruble.
-
20:29
»
Saptamana financiara
Puţine fapte mai pot surprinde azi în politica românească. Cu toate astea, unul dintre ele s-a întâmplat săptămâna trecută în interiorul Partidului Democrat Liberal. Comportându-se ca o navă în derivă, cu un comandant bolnav, agitat şi mereu dezorientat, partidul de guvernământ a început să ne ofere surprize. La votul privind remanierea guvernamentală, marea masă a parlamentarilor portocalii a votat pentru. Cine a votat pentru altceva? Să luăm câteva nume: Elena Udrea, Sever Voinescu, Raluca Turcan. Toţi, oamenii preşedintelui Băsescu. Aceştia au optat pentru depunerea mandatului. O mişcare interesantă, ce merită analizată.
-
20:28
»
Saptamana financiara
Împrumuturile obţinute în 1996, de peste 1,4 miliarde de dolari, când BNR s-a avântat pe marile pieţe de capital, de la Atlantic până în Extremul Orient, au contribuit efectiv la consolidarea rezervelor internaţionale ale statului în valute convertibile. Consolidarea rezervelor internaţionale a constituit un factor esenţial în procesul de convertibilitate a leului. Banii împrumutaţi atunci de Banca Naţională au scos rezervele valutare dintr-o gravă criză. A fost făcut, aşadar, un pas mare către convertibilitatea de cont curent a leului.
-
20:27
»
Saptamana financiara
Urmărind şi eu, ca tot românul, spectacolul de lumini şi culoare (e adevărat, numai portocalie, ca să nu ne doară ochii) „uite ministru’, nu-i ministru’”, m-am întrebat care este diferenţa dintre „retras” şi „remaniat”. Şi am ajuns la concluzia unui celebru banc cu bulină roşie, adică depinde din ce parte priveşti lucrurile… Până la urmă, important este rezultatul, acela că săptămâna trecută 6 miniştri din cel mai recent cabinet Boc, fiindcă ultimul nu e cu siguranţă, au fost trecuţi în rezervă fără surle, dar cu trâmbiţe cât cuprinde. Şi uite aşa, scăpat şi de această dată de înlocuire, actualului premier i s-ar putea spune, ca într-o carte de gramatică din cursul primar, „mai mult ca perfectul” fiindcă doar calităţile sale de lider incontestabil, bun organizator şi politician dibaci i-au dat ocazia să conducă, şi după această remaniere, al ţâşpelea executiv care să-i poarte cu mândrie numele.
-
20:26
»
Saptamana financiara
Finanţate insuficient, cu un personal din ce în ce mai demoralizat, slăbite de desele schimbări schizofrenice ale propriilor statute şi regulamente de funcţionare, instituţiile publice abia mai reuşesc să ofere un serviciu precar şi haotic, nemulţumind pe toată lumea. Recenta cacofonie instituţională, provocată de legiferarea plăţii contribuţiilor sociale de către cetăţenii cu venituri din activităţi independente şi din drepturi de autor, dă măsura destructurării statului, promovată de chiar echipa guvernamentală.
-
16:26
»
Saptamana financiara

Un proiect de „modificare a schimbării” Codului Fiscal, lăsat moştenire de cei doi foşti miniştri, dublează la 35% CAS-urile pe activităţi independente
Visul angajaţilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), dar şi al consultanţilor fiscali e pe cale să devină realitate. Guvernul a redactat şi a pus pe şest ...
-
15:32
»
Saptamana financiara

Saptamana Financiara va ofera, din 6 septembrie, la pachet trei productii cinematografice de succes, care au adunat un numar impresionat de premii si milioane de spectatori in toata lumea: doua drame tulburatoare - Vorbeste cu ea si Iris, si un documentar de exceptie - Enron-adevaratii „baieti destepi”.
-
14:01
»
Saptamana financiara

Banca Naţională a României a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,2796 lei/euro, cotaţia ajungând la maximul ultimelor două luni după ce premierul Emil Boc a înlocuit joi şase membri importanţi ai Guvernului, printre care şi ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu. Dealerii spun că incertitudinea din mediul politic şi remanierea miniştrilor a pus presiune pe curs, deşi efectul este puţin întârziat, dar tranzacţiile sunt reduse şi realizate, în principal, de clienţii locali. De asemenea, băncile locale cumpăra euro pentru constituirea provizioanelor în valută.
-
8:54
»
Saptamana financiara

Adriean Videanu, Radu Berceanu, Sebastian Vlădescu, Gabriel Sandu, Mihai Şeitan şi Mihail Dumitru sunt cei şase miniştri înlocuiţi de premierul Emil Boc la presiunea partidului din care provin, PDL. Evenimentul a avut loc după expirarea termenului-limită de 1 septembrie dat de preşedintele Traian Băsescu la începutul acestei veri premierului, pentru a remania Guvernul. La scurt timp după ce au fost cunoscute numele celor care pleacă, în PDL s-au stabilit şi numele celor care vor prelua scaunele de demnitar...
-
-
15:13
»
Saptamana financiara

Activitatea SC American European Marketing & Enterprises SA (AEM&E SA) , companie fantomă prezentată în exclusivitate de Săptămâna financiară cu mai bine de un an în urmă, a constituit tema centrală a unor articole publicate în ultimele zile de presă. Ziarisţii au întors pe toate părţile subiectul încercând să-l «vândă» cât mai bine.
-
-
17:06
»
Saptamana financiara

Fondul închis de investiţii iFond Financial România a finalizat programul investiţional, prima valoare unitară a activului net fiind de 197,49 lei, la 31 august, faţă de o valoare de vânzare în oferta publică a fondului de 200,00 lei (la care s-a adăugat un comision de distribuţie de 2 lei).
Activul a fost influenţat de comisioanele aferente realizării investiţiilor iniţiale ale fondului, de cheltuielile curente ale fondului şi de evoluţia uşor descendentă a pieţei de capital (indicele BET a pierdut 3,1% de la data emisiunii fondului, 20 august 2010, până la sfârşitul lunii august).
-
13:15
»
Saptamana financiara

Consumul casnic de bunuri de larg consum a scăzut cu 4% în monedă naţională în primele şase luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Declinul pieţei locale de bunuri de larg consum vine după zece ani de avans, cu rate anuale de creştere care au variat între 7% şi 25%, potrivit unui studiu al al firmei de cercetare GfK România. Produsele de întreţinere personală şi cele de ţngrijire a casei au înregistrat cele mai mari scăderi.