Raed Arafat a reușit să facă la Tîrgu Mureș SMURD-ul apreciat în toată țara. Poate fiindcă e palestinian românizat, poate fiindcă s-a dus între maghiari, cine știe. El spune că e numai din cauza pasiunii sale. Apropo, voi știți ce înseamnă SMURD? Înseamnă „Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare“.
„La cinșpe ani eram voluntar la pompieri“
Reporter: De ce ați rămas în România?
Raed Arafat: Eu cred că nu a fost o chestiune neapărat planificată. Eu mi-am dorit să fac medicină de urgență. Am rămas în România tocmai pentru că n-am reușit să plec chiar cînd a pornit Revoluția. Trebuia să fiu în Franța, să încep pregătirea cu competența de medicină de urgență, anestezie, terapie intensivă. Atunci am hotărît să rămîn în România.
Rep.: Deci din ghinion ați făcut SMURD-ul?
R.A.: Inițial nu era o chestie planificată, dar cînd am început să fac ce am făcut, atunci normal că nu am mai renunțat.
Rep.: Am citit undeva că de la paisprezece ani aveți pasiunea asta cu terapia de urgență.
R.A.: Da, de la paișpe ani, din Palestina, făceam cursuri de prim ajutor la colegi, era o pasiune și încă este o pasiune, încă nu s-a schimbat.
Rep.: Este cea mai mare pasiune pe care o aveți? N-aveți alte hobby-uri, să colecționați timbre, poze Cin-Cin?
R.A.: Nu, n-am, le dă pe toate la o parte. Urgența e pasiunea mea.
Rep.: Mediul în care v-ați născut, războiul din Palestina, care e de un mare risc, v-a făcut să adoptați pasiunea asta?
R.A.: Nu, absolut deloc. N-are nici o legătură.
Rep.: Dacă vă nășteați în Elveția sau la Vatican, poate că nu mai erați pasionat de urgențe.
R.A.: Pasiunea n-are nimic cu mediul în care te naști. Un film poate să te impacteze să ai pasiune pentru ceva cînd ești mic. Au fost filme, au fost și altele, nu are rost acum. Mergeam la spital la paisprezece ani cu un coleg și făceam practică. Ca voluntar am lucrat la pompieri de la cinșpe ani. Am ieșit cu ei cîteva luni la incendii.
Rep.: Cînd? În vacanță, în timpul liber?
R.A.: Da. Asta e normal, nu trebuie să vadă nimeni ca anormal. În Austria la paișpe ani sînt oamenii voluntari.
Rep.: Nu băteați mingea pe maidan, în vacanță, ca toți copiii?
R.A.: Nu.
Rep.: Poate fiindcă nu sînteți bun la fotbal…
R.A.: Nu, nu sînt bun.
Rep.: Aaaa, păi, asta e. D’aia ați ales ca sport focul.
R.A.: Da. Doar atît.
Rep.: Ați ales dumneavoastră Tîrgu Mureș sau v-a ales Tîrgu Mureșul pe dumneavoastră?
R.A.: Și una, și alta, pentru că eu am avut o încercare la Cluj, care nu s-a reușit și atunci m-am mutat la Tîrgu Mureș. Tîrgu Mureșul a deschis brațele și a acceptat să facă ceva acolo, prin oamenii care sînt în el. Profesorul Chioreanu, colonelul Micu, fostul rector al Universității de Medicină, profesorul Pascu, actualul rector, profesorul Coprocoiu, ăștia sînt toți oameni care au pus cîte un pic, cîte o cărămidă în construcția acestui sistem, pentru că l-au apărat și l-au sprijinit.
„Nu banii sînt primul motiv pentru care tinerii mediciniști pleacă din România!“
Rep.: Vă simțiți mai mult român sau palestinian?
R.A.: Depinde din ce punct de vedere vă uitați. Am obținut nu ușor cetățenia română, în trei ani. Dar pot să vă spun că eu mă simt foarte bine român.
Rep.: Cît e contribuția statului la SMURD și cît vine din mediul privat?
R.A.: SMURD-ul este un serviciu al statului. Din donații noi nu primim decît 2% și alte cîteva donații care ne vin. De exemplu, Rompetrolul care dă acuma 30 de tone de combustibil pe lună pentru elicopterele noastre, EON-ul care ne-a sprijinit cu echipamente de protecție, Metro, Real, care ne-au sprijinit să reînnoim echipamentele de la elicopter, Vodafone care ne-a ajutat cu niște dotări pe calamități. Ăștia sînt cei patru mari donatori, mie îmi pare rău că nu putem să-i lăudăm, pentru că de fiecare dată ni se spune că asta-i reclamă.
Rep.: Faceți cîte un tatuaj pe cei pe care îi salvați: „Acest om a fost salvat cu ajutorul Vodafone!“
R.A.: Exact! Trebuie să recunoștem că societatea civilă și companiile se implică acolo unde statul nu poate să susțină total.
Rep.: Ce ar trebui făcut ca sistemul medical românesc să se însănătoșească?
R.A.: Trebuie să înțelegem că nu toți medicii pleacă afară datorită banilor. Sistemul nostru medical are o problemă foarte mare de încurajare a tineretului. Sînt puse multe capace în sistem, astfel încît evoluezi, devii cineva cînd ai cincizeci de ani. În Statele Unite poți să fii profesor la 30-35 de ani, în Europa la fel. În Statele Unite operezi mîna întîi cînd deja ești rezident în anul trei. La noi, termini și tot se mai lungește și tot se mai lungește pînă ce obții responsabilitățile totale. Astea sînt motive care fac tinerii să plece mult mai mult decît motivele financiare.
Rep.: Sînteți hotărît să rămîneți definitiv în România?
R.A.: Da, asta pot să spun că da.
Rep.: O chestie așa, mai de suflet, vi s-a întîmplat să vă pufnească plînsul la vreun accident?
R.A.: La locul accidentului n-ai timp să te pufnească plînsul. Cînd ajungi acasă și te gîndești, asta da. Există situații, mai ales în cazul copiilor, cînd rămîn în capul tău imaginile alea și două, și trei zile.
Rep.: Cum arată un coșmar de medic de genul dumneavoastră, că, dacă vedeți treaz atîtea lucruri, nu cred că vă mai sperie visele.
R.A.: Medicina de urgență este un război. Îl cîștigi sau îl pierzi, de fiecare dată. Încerci să faci uneori ceva ce știi că are șanse de 1% și îți spui: hai să încerc totuși. Coșmarul medicului de urgență cel mai mare este cînd ajunge și știe că, dacă ajungea un pic mai devreme, putea să facă ceva, să salveze un om. Asta rămîne în capul lui. Coșmarul care poate să-l bîntuie: ca el să eșueze să facă ce el era convins că putea să facă.
Rep.: Ați întîlnit cazuri de oameni care o iau razna lucrînd în sistemul ăsta?
R.A.: Nu, am găsit oameni care cînd au intrat în sistem o luaseră deja razna. Și nu mai știu cum să scap de ei. Avem exemple, din păcate. Dar oameni care au intrat în sistemul de urgență și care au luat-o razna că au lucrat acolo nu am întîlnit.
„N-am avut timp de speculă în studenție“
Rep.: Credeți în Dumnezeu, mă rog, în Allah?
R.A.: Cred într-o forță divină, da.
Rep.: Cum vi se pare lumea asta făcută de Allah, de ce dă Allah dezastre?
R.A.: E foarte ușor să dăm totul pe Dumnezeu sau pe Allah, cum spuneți, dar multe se întîmplă și din vina noastră. E adevărat că un cutremur nu poți să ni-l atribui nouă, dar dezastre naturale, inundații și chestii, pot să spun că ce face omul cu Pămîntul încasează mai tîrziu. Defrișăm pădurile, avem mai mult inundații și alunecări de teren. Asta e răzbunarea naturii cu ce a făcut omul cu ea.
Rep.: De cît timp nu v-ați mai luat concedii?
R.A.: Cred că de trei-patru ani nu am mai luat concediu adevărat cîteva zile.
Rep.: Nu tînjiți după o leneveală?
R.A.: Ba da, dar trece repede, mă plictisesc foarte repede în concediu.
Rep.: Păi, luați-vă un muribund cu dumneavoastră, luați-vă un pacient în concediu, ca să nu vă plictisiți.
R.A.: E, da.
Rep.: Ca student palestinian mai făceați un ciubuc cu un parfum, cu ceva?
R.A.: Nu, n-aveam timp de așa ceva, îmi petreceam timpul la Chirurgie 2, la Cluj, cu domnul profesor Kaufman, care era mentorul meu principal.
Rep.: Deci genul tocilar?
R.A.: Da, dacă vreți s-o luați așa, da, eram.
Rep.: Nu sînteți căsătorit. Cum naiba ați reușit, cu atîtea românce frumoase în jur?
R.A.: Nu, nu sînt. Asta e o chestie care nu știe nimeni ce aduce ceasul, pentru că aduce ceasul ce nu aduce anul. Așa că lăsați-o. Tatăl meu s-a căsătorit la 47 de ani, eu încă am 46, așa că…
Rep.: Măcar prietenă aveți?
R.A.: Nu. Nu intru în domeniile astea.
Rep.: Dar dacă ar fi, ați căuta musulmancă?
R.A.: N-are nici o importanță. Eu cred că importantă e persoana, și nu ce religie are, de unde e și așa mai departe. (Alexandru Căutiș)
4:38 
Mai mulţi cititori care nici săptămîna trecută nu au reușit să depășească criza – poate și pentru motivul că a trebuit să renunţe la mașină din cauza ratelor și, așa cum se știe, nu poţi depăși criza pe jos – ne-au scris pentru a ne solicita sfatul.
PBXTV este un serviciu web tv compatibil cu XP, Vista, Win 7, Linux, Mac OS X și Windows Mobile. Cu alte cuvinte, poţi urmări o serie de posturi tv direct de pe calculator, numai cu ajutorul unei conexiuni la Internet.
